Ciprian Gavriliu

Momentele tulburi prin care trece economia mondială vor schimba semnificativ capitalismul şi vor impune noi reguli în lumea afacerilor. După falimente ce păreau incredibile, restrângeri şi restructurări, companiile mari par a fi printre cele mai afectate de piaţa agresivă şi în schimbare accelerată.Viteza cu care inovaţiile şi modificările la nivelul pieţei şi al concurenţei se întâmplă în momentul de faţă vor reprezenta probabil cea mai mare ameninţare pentru o companie mare, cu proceduri stufoase şi  viteză de reacţie mică. În războiul noii economii marile companii vor avea însă din ce în ce mai mult de pierdut, iar start-urile şi companiile mici, focusate şi extrem de competitive vor putea să lovească şi să cucerească noi pieţe. Nevoile audienţelor vor deveni din ce în ce mai specifice şi vor crea sau crează implicit şi suficient loc pentru antreprenorii dispuşi să fructifice oportunităţile existente.

Nucleul afacerilor conduse diferit

Citeam în biografia lui Jack Welch despre un principiu care i-a definit stilul de management până în momentul în care s-a retras din activitate şi anume creare de afaceri conduse în pur stil antreprenorial, capabile la o viteză de reacţie fantastică, înglobate în cadrul unui mamut corporatist birocrat. Această abordare cred ca va începe să aibă din ce în ce mai mulţi adepţi, descentralizarea şi acordarea unei mai mari libertăţi individuale pot asigura grupurile de forţă capabile să rămână competitive în piaţă.

Viitorul va aparţine companiilor mici? Viitorul va aparţine celor mai adaptabili, fie că este vorba de corporaţii sau mici iniţiative antreprenoriale.

Cert este că vom trăi unele din cele mai bune momente pentru apariţia noilor companii mici, care pun accent pe competitivitate şi care ţintesc sus.

Articolul original şi comentariile: http://www.cipriangavriliu.ro/razboiul-companiilor-mici/

Despre Ciprian Gavriliu:

• Blog personal: cipriangavriliu.ro
• LinkedIn.com/in/cipriangavriliu
• Twitter.com/CiprianGavriliu

Marius Vetrici

Motto:
„If we are together nothing is impossible. If we are divided all will fail.”
(Winston Churchill)

Trebuie să ştii al naibii de bine de ce vrei sa te asociezi şi cu cine vrei să te asociezi. Nu zic că e un lucru rău, dar ai nevoie de nişte motive foarte-foarte solide şi bine argumentate ca să ştii clar de ce şi pentru ce o faci.

Ca să afli de ce, trebuie să ştii cine eşti tu. Ca să afli pentru ce, trebuie să vezi ce calităţi vrei să aibă viitorul asociat, aşa încât să vă completaţi cât mai bine. Ideal ar fi să fiţi ca pâinea şi untul.Cunoaşte-te pe tine însuţi
Un inventar al propriei personalităţi îţi va permite să vezi ce atuuri ai, la ce  te pricepi, ce îţi place să faci şi ce-ţi lipseşte. Ai putea începe cu următoarele întrebări:

• eşti o persoană organizată?
• eşti sociabil?
• ai înclinaţii preponderent creative sau analitice?
• cum stai cu organizarea banilor personali? Ai datorii? Ai ceva economii?
• eşti un tipicar atent la detalii sau eşti o persoană orientată spre rezultate de ansamblu?
• deţii educaţie academică sau mai degrabă ai şcoala vieţii?
• eşti un om de încredere?
• îţi ţii promisiunile?
• ce preţuieşte lumea la tine?
• ce nu le place oamenilor la tine?

După ce răspunzi la aceste întrebări cu o sinceritate dureroasă, ar fi bine să treci pe la câteva persoane apropiate care te cunosc foarte bine şi să le rogi să răspundă la aceleaşi întrebări, în legătură cu tine.

Aţi finalizat inventarul? Bun. Acum comparaţi răspunsurile.

S-ar putea să descoperi că eşti un nemernic

S-ar putea însă să descoperi calităţi pe care nici nu bănuiai că le ai.

În orice caz, aşa vei afla cine eşti tu şi care este suma părţilor din care eşti făcut. Iar cel mai important, prin excludere vei afla ce anume ai vrea să suplinească acest asociat: o anumită trăsătură de caracter, anumite abilităţi sau cunoştinţe, sau o lipsă a banilor.

Cunoaşte-ţi asociatul
Speranţa mea e că îţi cunoşti viitorul asociat de cel puţin trei ani. În caz contrar, ar trebui să abordezi situaţia ceva mai metodic. Mai întâi, ar fi bine să ceri referinţe de la cunoscuţii comuni. Află exact în ce proiecte a mai lucrat, cu ce persoane şi cu ce rezultate. O metodă mai radicală ar fi să-i ceri chiar lui un CV şi să discuţi cu el fiecare detaliu. Dacă a mai fost asociat într-o altă firmă, ar fi bine să afli de ce în prezent nu mai este. Întreabă-l chiar pe el acest lucru, simplu şi direct.

De asemenea, trebuie să vezi dacă viitorul tău partener de afaceri îţi place ca persoană. Imaginează-ţi că veţi merge să vă sărbătoriţi concediile împreună cu alţi prieteni sau cu familiile voastre, sau gândeşte-te dacă ai vrea să iei masa de prânz cu el în mod constant.

Ai face aceste lucruri? Orice mică ezitare e un semnal pe care nu trebuie să-l ignori. Dimpotrivă, trebuie să analizezi lucrurile în profunzime şi să despici firul în patru pentru a afla adevăratele motive ale acestei şovăieli.

Nu în ultimul rând, înainte să vă asociaţi, faceţi aşa încât să lucraţi la un proiect împreună. De exemplu, dacă sunteţi softişti, dezvoltaţi un sistem cap-coadă. Construiţi ceva împreună. În acest fel veţi ajunge să vă cunoaşteţi foarte bine şi veţi vedea exact cum e să lucraţi cot la cot.

Roluri şi responsabilităţi
În mod inevitabil, viitoarea nouă firmă va fi o firmă plină de şefi. Şi atât

Tocmai de aceea trebuie să delimitaţi foarte clar responsabilităţile fiecărui asociat în firmă. Stabiliţi de la început cine şi de ce felie răspunde, după care treceţi la treabă şi nu vă mai călcaţi pe picioare.

Pentru exemplificare, am să vă dau o listă de domenii de responsabilitate de la mine din Soft Mentor, listă care însă poate fi extrapolată şi pentru alte tipuri de afaceri:

• Marketing (ce produse cere piaţa; poziţionarea produsului; mesajul către client; pliante de prezentare, etc.)
• Cercetare şi dezvoltare (ce tehnologii/oportunităţi/legislaţii noi apar, pe care le putem folosi în avantajul nostru)
• Project management (coordonarea dezvoltării produsului)
• Programare software (dezvoltarea efectivă a produsului)
• Testare (verificarea că produsul face ceea ce trebuie)
• Vânzări (cine caută clienţii, discută cu ei şi îi convinge să cumpere)
• Help Desk (cine răspunde clienţilor la întrebări atunci când sună sau trimit email)
• Administrare reţea (instalarea calculatoarelor şi întreţinerea lor; servere de email, site-uri web, securitatea reţelei, bazele de date interne, etc.)
• PR (cine scrie conţinut pe site-ul firmei, întreţine blogul firmei)
• Contabilitate (cine întocmeşte efectiv contabilitatea sau cine întreţine relaţia cu firma de contabilitate către care s-a externalizat)
• Depunerea declaraţiilor la autorităţi (declaraţii la administraţia financiară, declaraţii la Inspectoratul Teritorial al Muncii, declaraţii şomaj, declaraţii pensii, declaraţii la Registrul Comerţului, etc.)
• Financiar (urmăreşte ca încasările să se facă la scadenţă şi face plăţile atunci când e cazul; întocmeşte cashflow-uri; are grijă de numerarul disponibil în firmă)
• Juridic (întocmirea contractelor pe care le vei semna cu clienţii; analiza contractelor pe care le închei cu furnizorii)
• Resurse umane (scrierea anunţurilor de angajare, interviuri, contracte de angajare; cereri de concediu de la angajaţi; plata salariilor)
• Administrative (ufff… aici sunt o groază de lucruri: de la organizat contractele în dosare, până la schimbat becurile care au ars, achiziţii de consumabile şi produse de curăţenie, certat cu proprietarul de la care închiriezi spaţiul, remediat diverse defecţiuni minore, etc. etc. etc)
• Secretariat (preluare clienţi noi care vin prin telefon, email, fax).

Vă doare deja capul? Şi pe mine pentru că sunt foarte-foarte multe şi mărunte Important însă e să ştiţi că toate acestea există şi să vă hotărâţi cine şi de ce anume este responsabil.

Aliniaţi-vă viziunile
Viziunea partenerilor este un aspect crucial care trebuie discutat încă din etapa de tatonare. Trebuie să ştii cum vede asociatul tău viitoarea afacere: acesta poate tinde spre o afacere mică, focalizată pe o nişă sau o afacere de proporţii naţionale sau chiar internaţionale. Tot aici ar trebui puse pe masă şi discutate obiectivele personale şi financiare ale fiecărui asociat.

Strategii de exit
Cel mai important şi totodată cel mai neglijat aspect al unei asocieri este cum se poate ieşi din acea asociere. Această discuţie este evitată din cauza faptului că, aparent, orice aluzie la o viitoare despărţire, înainte ca asocierea să fi avut loc încă, este de rău augur şi deschide posibilitatea unui astfel de deznodământ.

Nimic nu este mai greşit decât această abordare, iar experienţa ne arată că ar trebui discutate cel puţin următoarele cazuri:

• unul din asociaţi nu mai are chef să facă această afacere
• unul din asociaţi s-a îmbolnăvit foarte grav sau chiar a murit
• asociaţii s-au certat irevocabil şi sunt gata să facă lucruri urâte din răzbunare, cum ar fi să vândă propria parte din firmă unui concurent sau unei persoane pe care nu o suferiţi.

De aceea, clarificarea strategiilor de exit din afacere înainte de demararea acesteia denotă multă maturitate, luciditate şi realism.

Totul se consemnează în scris
Şi anume, tot ce s-a discutat şi s-a convenit, adică:

• roluri şi responsabilităţi
• viziuni
• obiective
• strategii de exit.

Toate trebuie scrise, datate şi semnate de ambii asociaţi.

Nu vă fie frică, acest document nu este creat ca să poţi să-ţi dai ulterior partenerul în judecată, ci este un simplu gentleman’s agreement (o înţelegere între gentlemeni). O astfel de înţelegere făcută în scris aduce multă claritate relaţiei şi vă ajută să evitaţi viitoare neînţelegeri.

Oamenii pornesc într-o asociere cu foarte multă bunăvoinţă şi deschidere. De cele mai multe ori însă, ulterior constaţi că acestea nu sunt suficiente. În aceste cazuri dificile este vital să poţi reveni la înţelegerea primordială pentru a descâlci lucrurile, înţelegere pe care aţi întocmit-o în „luna de miere”.

Şi totuşi de unde pot apărea problemele
Trebuie să fiţi conştient că nu întotdeauna veţi avea consens asupra oricărui lucru. Dacă vi se pare că anumite mici detalii vă deranjează la început, eu vă spun că nu vi se pare. În timp aceste lucruri se vor repeta şi vor începe să vă deranjeze cu adevărat. Toate acestea sunt nişte semne incipiente ale potrivirii (sau nepotrivirii) voastre ca parteneri de afaceri. Cheia unui parteneriat reuşit constă în a capta cât mai devreme aceste semne şi a conştientiza cât mai de timpuriu dacă eşti sau nu în stare să faci un compromis în acest sens.

Imaginaţi-vă că eu şi asociatul meu am avut discuţii datorită faptului că el este ceea ce se cheamă o „pasăre de noapte”, iar eu sunt o „pasăre de zi”. El este foarte productiv începând de la ora 17, iar eu de pe la 8-9 dimineaţa. Cred că vă puteţi închipui că aproape am ajuns să lucrăm pe fusuri orare diferite şi să ne întâlnim doar câteva ore pe zi în firmă.

Însă noi doi suntem nişte norocoşi. Ambii avem o atitudine rezonabilă şi mintea foarte deschisă. Am reuşit să învingem fusele orare prin fixarea unor obiective individuale la care lucrăm atunci când fiecare din noi este mai eficient. Păstrând aceleaşi principii am reuşit să creăm un mediu de lucru plăcut, deschis şi să formăm în jurul nostru o echipă excelentă.

Articolul original şi comentariile: http://www.mariusvetrici.com/2008/07/cum-gasesti-asociat-firma/

Despre Marius Vetrici:

• Blog personal: mariusvetrici.com
• LinkedIn.com/in/mariusvetrici
• Twitter.com/mariusvetrici

Marius Vetrici

Hewlett Packard, Marks & Spencer, Procter & Gamble.

Companii de care poate nu am fi auzit niciodată dacă nu ar fi fost rezultatul unor asocieri reuşite. Se pare că fiecare din aceştia a pornit cu dreptul:

a) William Hewlett a fost un inginer foarte creativ, care a produs o mulţime de inovaţii tehnologice pentru compania sa. David Packard în schimb s-a dovedit a fi un foarte iscusit administrator al afacerii, care a ştiut să „vândă” inovaţiile asociatului său.

b) Michael Marks era deja de zece în business când a decis că pentru a putea extinde afacerea sa va avea nevoie de un partener. Thomas Spencer a fost noul asociat, cel care a preluat gestiunea depozitului, administrând cu succes aprovizionarea şi relaţia cu furnizorii. În acelaşi timp, Marks a continuat să se ocupe cu dezvoltarea reţelei de magazine.

c) William Procter era un fabricant de lumânări, iar James Gamble de săpun. Cei doi nu s-ar fi întâlnit poate niciodată, dacă nu se căsătoreau cu surorile Olivia şi Elizabeth Norris. Tatăl celor două fete a fost vizionarul care i-a convins pe noii săi gineri să devină parteneri de afaceri şi să dezvolte cele două business-uri ca pe unul singur.

Citind cele trei istorioare şi pornind de la experienţa mea de asociat în Soft Mentor mi-a devenit clar că o asociere reuşită nu vine de la sine, în mod natural.

Dar ce înseamnă asociat în firmă?
Este o întrebare foarte bună pe care am primit-o recent. A fi asociat cu cineva înseamnă să fii coproprietar (acţionar) al unei firme, să împarţi responsabilitatea, profitul şi pierderile. Adică „împreună la bine şi la rău”.

Sună cunoscut? Da, asocierea 50% – 50% e ca un fel de căsătorie. Cele două tipuri de relaţie sunt foarte apropiate pentru că asociaţii vor petrece mult timp lucrând cot la cot şi vor lua o mulţime de decizii importante. Ambele presupun multă încredere, răbdare şi potrivire. Însă spre deosebire de relaţiile amoroase, în business nu există dragoste la prima vedere (sau cel puţin nu ar trebui să existe). Aici trebuie să decizi cu urechile ciulite, iar ochii şi mintea foarte larg deschise. Gândiţi-vă că nu v-aţi însura/mărita cu cineva doar pentru că vă este bun prieten, ci veţi parcurge împreună un lung proces de tatonare reciprocă şi rodaj al relaţiei.

J. D. Rockefeller spunea că „o prietenie fondată pe o afacere este mult mai durabilă decât o afacere fondată pe o prietenie”, iar eu ştiu că o asociere reuşită poate face diferenţa între un succes fulminant şi un eşec dezastruos.

De ce se asociază oamenii
Top trei motive pe care le-am auzit până acum sunt:
I. Din frica de a fi singur (versiunea oficială invocată este „că e mai uşor în doi”).
II. Că am descoperit împreună, la o discuţie, o idee genială.
III. Pentru că eu sunt omul tehnic, iar el o să facă vânzările.

Să le luăm pe rând.

I. „Că e mai uşor în doi”
Antreprenoriatul este o stare a minţii. Este mai mult o atitudine decât o carieră. Una e să-ţi schimbi job-ul şi e cu totul altceva să-ţi schimbi mentalitatea, atitudinea şi modul de a privi lumea înconjurătoare. Riscurile par să fie de zeci de ori mai mari ca antreprenor, mai ales că în prima perioadă e posibil să nu ai siguranţa financiară a zilei de mâine. Această incertitudine este de cele mai multe ori peste limita de toleranţă a majorităţii oamenilor şi de aceea pare mai uşor în doi.

Şi să ştiţi că e adevărat. Vă spun din proprie experienţă că este mai uşor să ai pe cineva alături atunci când nu mai rezişti psihic sau fizic şi ai nevoie de niţică motivare. Este un confort să ştii că ai cu cine să te consulţi atunci când trebuie să validezi un anumit raţionament în ceea ce priveşte felia ta de responsabilităţi din firmă.

Mare atenţie însă că „e mai uşor în doi” este o consecinţă şi nu un motiv pentru asociere. Trebuie să vedeţi exact care sunt cauzele care vă îndeamnă să vă asociaţi, ce calităţi şi abilităţi de-ale asociatului vă vor face viaţa mai uşoară în doi.

II. „Am descoperit împreună o idee genială”
Foarte frumos! Asta este vestea bună! Vestea proastă este că această idee genială de una singură nu va face afacerea să meargă. Cheia succesului stă în implementarea ideii, adică în efortul care trebuie depus zi de zi în mod sistematic pentru ca acea idee să devină realitate.

Asociatul, după cum spuneam mai devreme, va beneficia de o cotă parte din profitul firmei în mod constant, pe toată durata de funcţionare a societăţii. O persoană merită titlul de asociat doar atunci când este dispusă să investească în firmă în mod consecvent o parte din timpul său. Adevărata valoare pe care o poate aduce un asociat este munca, timpul şi fluxul constant de idei.

O singură idee punctuală trebuie apreciată şi remunerată nu mai mult decât punctual. Poţi să faci tu cinste cu o bere sau o pizza, sau poţi să-i spui celuilalt că dacă ideea va funcţiona îi vei da 10000 de euro sau în cel mai rău caz îţi iei angajamentul să-i dai 20-30% din profitul pe care îl vei face în primii doi ani.

III. „Eu sunt omul tehnic, iar el o să facă vânzările”
În spatele acestei afirmaţii se ascunde un concept pe care l-am moştenit încă din comuna primitivă. În cursul evoluţiei sale, aceasta s-a specializat şi a scindat în vânători şi agricultori. Cuvântul cheie aici este specializat, iar conceptul se numeşte diviziunea muncii. Diviziunea muncii este acel ceva care a scos companiile Hewlett Packard şi Marks and Spencer din obscuritate, le-a permis să fie foarte eficiente şi le-a făcut faimoase.

„Eu sunt omul tehnic, iar el o să facă vânzările” este un început foarte bun pentru că stabileşte din capul locului că:
a) eu sunt bun pe partea tehnică şi mă voi ocupa de asta pentru că
b) eu nu am abilităţile comerciale potrivite, iar
c) el este cel care cunoaşte potenţialii clienţi, are curajul să-i abordeze şi va vinde realizările mele tehnice.

În plus, în acest fel se conturează încă din primul moment:
a) atuurile fiecărui asociat
b) limitările fiecărui asociat
c) rolul şi responsabilităţile asociaţilor în firmă

De ce m-am asociat eu în firmă
După 1 an de la înfiinţare Soft Mentor era o afacere care funcţiona cap-coadă: avea un produs, avea clienţi şi avea cashflow. În mod firesc era o afacere încă la început de drum. De aceea, când am aflat că un foarte bun prieten şi coleg de facultate a pus şi el bazele unei alte afaceri cu software, ne-am întâlnit şi am decis să dezvoltăm cele două afaceri ca una singură. Mai lucraserăm împreună la câteva proiecte pentru facultate şi amândoi aveam atitudinea antreprenorială potrivită.

Prin comasarea celor două afaceri am urmat fără să ştim abordarea companiei Procter & Gamble. Avantajele acestei mişcări au fost imediate:
- am diminuat riscul de faliment pentru că am avut două surse independente de venit şi nu doar una singură;
- am redus cheltuielile administrative pentru că am utilizat acelaşi sediu, acelaşi contabil şi acelaşi abonament la internet.

Începutul a fost foarte frumos şi plin de entuziasm. Ne-au scăpat însă câteva detalii, cum ar fi: alinierea viziunilor pe termen lung, rolul fiecăruia în firmă şi împărţirea responsabilităţilor. Din fericire, aceste scăpări ne-au forţat să învăţăm câteva lecţii dure pe propria noastră piele.

Noi doi am avut noroc, însă dacă ar fi să ne asociem din nou cu siguranţă că am avea o abordare mai metodică şi am stabili mult mai multe lucruri din capul locului. Dar despre asta voi scrie în articolul următor.

Articolul original şi comentariile: http://www.mariusvetrici.com/2008/06/cu-sau-fara-asociat-in-firma/

Despre Marius Vetrici:

• Blog personal: mariusvetrici.com
• LinkedIn.com/in/mariusvetrici
• Twitter.com/mariusvetrici

Dorin Boerescu

Parintii nostri n-au fost nici antreprenori si nici angajati in multinationale.

Ei au lucrat la stat, in acelasi loc pentru 35 de ani, au luat credite de la CAR si au primit locuinte tot de la stat.

Nu doar parintii ne sunt inutili din punctul asta de vedere, din pacate – nicaieri in copilaria noastra nu am avut modele reproductibile cu succes astazi. Nimic din ce am vazut atunci nu mai e valabil acum. Nici o mentalitate, nici un plan de cariera, nimic. Trebuie sa inventam totul.

Pentru ca n-am vazut nici un proprietar de restaurant maturand dimineata trotuarul sau mergand la piata dupa legume proaspete. Si sa intelegem astfel in cel mai simplu mod cu putinta ce inseamna sa fii antreprenor.

N-am vazut nici un adult care sa isi planifice cariera (de la alegerea facultatii pana la job-uri succesive) dupa vreun model care sa ne ajute in vreun fel.

Noi nu am avut alta varianta decat sa copiem din filme sau sa inventam in fiecare zi comportamente sociale neverificate de predecesori.

Si e normal sa gresim. Cu totii, la toate nivelurile.

Nu te mai astepta ca vanzatorii, functionarii, angajatorii, primarii sau ministrii sa faca lucrurile “asa cum trebuie”. Nu-ti consuma energia si timpul gandindu-te la asta. Ocupa-te de tine!

Admite ca reteta ta de succes trebuie sa o compui singur. Nu ai nici un model pe care sa il copiezi si nici o experienta verificata in cateva generatii succesive pe care sa o aplici.

E greu, e dureros si nesigur. Si nu are legatura cu norocul, de fapt – toti cei din jurul tau carora “le merge”, au inteles inaintea ta ca perioadele de reasezare sociala reprezinta oportunitati enorme.

Asa ca incearca si tu sa profiti. Barierele de intrare in alte clase sociale sau comunitati profesionale sunt mult mai permisive decat intr-o societate “asezata”.

Poti obtine mult, indiferent daca iti construiesti o cariera de profesionist sau daca vrei sa ai propriul tau business.

Ai libertate deplina sa incerci. Ai voie sa gresesti.

Nimeni nu te va judeca prea aspru.

[later edit] Ionut Oprea m-a corectat si are dreptate – atunci cand inventezi drumuri noi multi te vor judeca aiurea. Trebuie sa ai taria sa ignori “zgomotul de fond” si sa mergi inainte. Cel mai bun raspuns in fata carcotasilor este succesul

Articolul original şi comentariile: http://www.dorinboerescu.ro/suntem-prima-generatie-avem-voie-sa-gresim-669

Despre Dorin Boerescu:

• Dorin a fost mentor în cadrul primei ediţii a programului TineriAntreprenori
• Blog personal: dorinboerescu.ro
• LinkedIn.com/in/boerescu
• Twitter.com/boerescu
  

Constantin "Noro" Ferseta

Foarte multe persoane sustin “inovatia” de orice fel pana in panzele albe si in acelasi timp infiereaza si trimit la cosul de gunoi “copierea”. Este o abordare gresita, de foarte multe ori.

De cand intram in mediul profesional suntem invatati ca este bine sa inovezi. “Inovatia fara limite este buna.” De ce?

- Pentru ca te ajuta sa te diferentiezi fata de concurenta si sa castigi mai mult ca ea.

- Pentru ca da bine in powerpoint, prezentata sefilor.

- Pentru ca toata lumea iubeste inovatia.

- Pentru ca ziarele publica lucruri WOW, inovatii – deci este usor de folosit in PR.

Inovatia este si un lucru “intelectualy challenging”. Ne place sa ne ocupam de lucruri care nu s-au mai facut niciodata. Ne place sa fim inventatori. Sa ne dam mari cu capacitatea noastra de a gasi noi solutii la probleme existente, solutii care nu s-au mai facut niciodata nicaieri in lume. Ne place sa fim admirati de toata lumea si sa poti spune “I DID THIS:)”. De aceea este o presiune sociala fantastica pentru toata lumea sa INOVEZE.

Inovatia se regaseste pe mai multe planuri:

- inovatie in comunicare (agentiile de publicitate sunt terorizate sa nu fie acuzate de plagiat)

- inovatie in modelul de business ( noi modele de a scoate bani de la oameni, noi nevoi “definite” si gata de a fi satisfacute)

- inovatie tehnologica, etc.

Parerea mea: Nu este bine sa inovezi fara discriminare, doar de dragul inovatiei!

De ce:

1. Majoritatea inovatiilor nu aduc eficienta. De exemplu, din 100% inventii patentate, doar 1% se pun in practica. Restul sunt bani cheltuiti (dar ai mandria de sine ca esti inventator/inovator)

2. Poate este un motiv pentru care inovatia ta nu este deja pe piata.

a. Un motiv poate fi ca nimeni nu s-a gandit la ea – acesta este un caz fericit. Cea ce te face sa fii primul . Si s-ar putea ca daca o patentezi si o pui in practica, chiar sa castigi milioane de dolari. Sansele statistice sunt cele care sunt (minuscule). Felicitari daca reusesti!

b. Celalalt motiv ar fi ca altcineva s-a gandit la ea, dar nu a pus-o in aplicare. Poate nu este monetizabila. Poate ca nu face sens. Poate ca are un neajuns pe care tu, in euforia post-creatie, nu o vezi…

In lume sunt nenumarati alti concurenti de-ai tai. Ei GARANTAT au mult mai multi bani decat ai tu alocati cercetarii, au oameni cu creierul mult mai mare si mult mai bine platiti decat poti tu sa angajezi. Daca acesti mega concurenti nu au implementat respectiva inovatie, poate ca au avut un motiv foarte bun. Poate ca nu functioneaza.

Poate ca au testat-o si decis ca nu merita. In orice caz, daca dupa cercetarea de piata pe care ai facut-o nu gasesti nimic, intreaba-te daca este o inovatie BUNA sau nu.

Problema este ca inovatorii/inventatorii sunt oameni foarte orgoliosi. Se cred buricul pamantului. Si marea lor majoritate se INDRAGOSTESC de propria idee si sunt siguri ca o sa mearga, ca va fi un mega hit. (Si eu fac parte dintre ei). Vad realitatea distorsionata din punctul lor de vedere. Unii din ei mai impartasesc inovatia cu prietenii lor. Daca acestia nu sunt atat de entuziasti ca ei, chiar au tupeul sa gaseasca erori sau motive pentru care nu o sa mearga, inovatorul are tendinta normala sa nu ia in considerare parerea celorlalti. Pentru ca el stie mai bine. Se apuca de treaba, cheltuieste timp si bani si vede la final ca nu merge. Gaseste scuze (poate chiar i se deschid ochii si gaseste motivele reale ale esecului).

Daca ar fi urmarit de la inceput marii jucatori din industrie din strainatate, ar fi beneficiat gratuit de knowhow-ul lor, ar fi beneficiat de rezultatele testarii lor pe alte piete si sansele sa fi dat gres ar fi fost mai mici decat daca s-ar fi bazat 100% pe puterea creierului lui. Pana la un anumit punct se poate considera aroganta faptul ca te crezi mai destept decat playerii recunoscuti, cu succes si cu bani.

Deci sansele reusitei prin inovatie sunt cu mult mai mici decat reusita prin copiere. Demonstrat statistic. (Bine ca mai sunt idealisti care inoveaza, ca mai duc omenirea inainte. Daca toata lumea ar copia/s-ar inspira, unde am ajunge:) ).

Si atunci, micul antreprenor care vrea sa castige bani, ce sa faca? Sa inoveze sau sa copieze? Statistic, daca el copiaza are mult mai multe sanse de succes. Vinde cartofi in piata. Vinde masini din Germania. Face situri pe banda rulanta. Fabrica sau vinde ceva, care deja exista si e dovedit ca merge. Exista o piata pentru asa ceva, nu mai trebuie ii invete pe potentialii clienti. Acestia deja stiu ce cauta, cat vor sa plateasca, unde sa se duca sa gaseasca.

Evident, se poate inova (eventual in comunicare), pentru o diferentiere fata de concurentii lui directi de pe teritoriul unde va actiona si el. Dar grosul afacerii este deja standardizata.

In general, un antreprenor care trebuie sa ia decizia inovatie sau copiere trebuie sa raspunda la intrebarea ce vrea: faima sau bani.

Inovatorii primesc faima (in general). Unii din cei care reusesc sa inoveze, mai primesc si bani. Cei care copiaza fac bani. Eventual sunt si injurati ca sunt copiatori. Dar asta e viata. Cel care are bani castiga la sfarsitul zilei.

Statistic vorbind, toate marile companii cunoscute acum la nivel global nu au fost primele, nu ele au fost inovatorii. Au facut parte din categoria de “Fast Followers”. Adica altii si-au cheltuit resursele, timpul, nervii facand incercare dupa incercare. Si cand au avut un produs bun, fast followers l-au replicat mai bine si mai ieftin. Si banii economisiti pe inventarea produsului i-au folosit la marketing, cea ce i-au propulsat pe locul unu. Cateva exemple

Google – va mai aduceti aminte de inovatorii motoarelor de cautare: Lycos, Altavista, Dogpile, Yahoo…

IE – acum este browserul cu cota de piata cea mai mare. Cine mai tine minte netscape-ul, sau mai bine zis mosaic-ul?

Toate masinile au airbag. Cineva a inovat, restul au implementat. Injuram azi brandul x sau y ca are airbag? Ai dracului copiatori? Nu. Sau ABS, sau ESP. Electronicele, la fel. Medicamentele: sunt zeci de tipuri de aspirina, dar care fiecare se numeste altfel. Lumea in care traim este 99%+ bazate pe copierea inovatiilor originale. Si e ok, pentru ca nu ne plangem cand le cumparam la pret mai mic. Sunt zeci de producatori de laptopuri. Daca suntem impotriva copierii, de ce le cumparam? Daca am fi vrut sa folosim numai originalul, toti ar fi trebuit sa avem o singura marca de laptop

Nu fac apologie copierii in detrimentul inovatiei. Ce vreau sa transmit este ca inovatia este buna, dar controlata indeaproape, pentru ca are riscuri mai mari decat avantaje.

Eu personal am avut multe proiecte inovative, “intellectually challanging” care s-au dovedit esecuri, in care am pierdut timp si bani. Pentru ca eram convins ca succesul sta numai in inovatie. Cea ce este infirmat de toata economia globala. Intotdeauna trebuie gasit echilibrul intre cele doua.

De aceea, cand acum vine cineva la mine cu o propunere de afaceri si spune ca “Nu s-a mai facut nicaieri in lume”, imi ridica din start un semn mare de intrebare: “Oare de ce?”

Articolul original şi comentariile: http://cferseta.wordpress.com/2009/03/11/este-mai-bine-sa-inovezi-sau-sa-copiezi/

Despre Constantin “Noro” Ferseta:

• Blog personal: cferseta.wordpress.com
• LinkedIn.com/in/constantinnoroferseta